Celebrul Serbia – România 5-0, disputat în octombrie 2009 în preliminariile Mondialului sud-african, cea mai grea înfrângere din cariera lui Răzvan Lucescu (pe atunci selecționerul tricolorilor) și cea mai grea înfrângere suferită de naționala noastră în ultimele 6 decenii, a fost un meci dubios, de al cărui rezultat nu e străin Adrian Mutu. Aceasta este dezvăluirea incredibilă făcută luni dimineața, la emisiunea ProSport Live, de Pompiliu Popescu, doctorul echipei naționale în perioada 1990-2016.
Naționala a înregistrat în octombrie 2009 primul eșec sub comanda lui Răzvan Lucescu, fiind umilită la Belgrad, acolo unde trupa lui Contra va juca diseară în Liga Națiunilor cu aceeași temută reprezentativă a Serbiei. Gazdele s-au impus acum 9 ani cu 5-0 și s-au calificat la CM 2010 într-un joc în care atacul nostru, unde Mutu era numărul unu, a fost inexistent, iar Chivu, stâlpul apărării, a fost eliminat pe final.
Într-o intervenție telefonică la ProSport Live, Pompiliu Popescu (în delegație și pe banca tricolorilor la meciul din 2009) a povestit, pornind de la o paralelă între echipele de atunci și cele de azi: „Acum există acest avantaj, în care Serbia vine după o competiție majoră și e explicabil de ce echipele care au jucat la un Campionat Mondial sau la EURO încep greu, cu multe probleme. Iar Serbia e în acestă situație și se poate specula… Nu va mai fi Serbia de la acel 5-0, atunci era foarte puternică și extrem de motivată! Atunci era un Mutu pe teren, acum nu va mai fi niciun Mutu… Ă‚la e meci cu cântec, ăla cu 5-0… Asta nu se va mai repeta. Jucătorii noștri nu erau căzuți nici fizic, nici psihic. S-a întâmplat altceva la acel meci…”.
Doctorul care a fost în stafful naționalei 27 de ani n-a intrat în alte detalii.
La vremea respectivă a făcut vâlvă informația că Mutu a fugit din cantonamentul naționalei, după partidă, și a plecat la Novi Sad, unde s-a întâlnit și a discutat cu interlopul sârb Ratko Buturovici. În vara lui 2013, acesta a fost găsit mort într-unul dintre hotelurile sale, iar fostul decar al României posta pe rețelele sociale: „Odihnește-te în pace Ratko Buturovici, odihnește-te în pace prietenul meu”.
Dincolo de alte speculații, cert e că între Adi Mutu și Răvan Lucescu relația a fost rece.
Cum a arătat România atunci: Coman – Maftei, Rădoi, Chivu, Raț – Varga, Apostol, Ghioane (59 Bucur), Adrian Cristea – Marica (60 Goian), Mutu (75 Andrei Cristea)
După acel meci, Lucescu junior spunea: „E o umilință. Una dintre cele mari. Nu mă așteptam să reacționăm în halul ăsta după golul doi. Așa a fost să fie. A fost o noapte tâmpită, din toate punctele de vedere. Asta este. E vina mea. Primul vinovat e întotdeauna antrenorul”.
Mutu a oferit o declarație simplă, dar la obiect. „E frustrant să fii vecin în clasament cu Insulele Feroe. Nici nu îmi vine a crede ce am ajuns, mă simt umilit, nu rușinat. Nu am făcut-o voit. Nu e vina lui Răzvan, ci doar a noastră”.
Adi Mutu este golgheterul all-time al naționalei, alături de Gică Hagi, fiecare câte 35 de goluri.
Citeste mai mult: adev.ro/pbq01q
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER